Primul-ministru, şi preşedinte al PD-L, Emil Boc, a afirmat că a respectat în întregime Protocolul încheiat cu PSD atunci când a publicat în Monitorul Oficial numirile în funcţiile de secretar de stat în Ministerul de Interne, făcute de către fostul ministru Gabriel Oprea.
"Cazul Oprea a fost o problemă internă a PSD care, din nefericire, s-a răsfrânt şi asupra actului de guvernare. Din punctul meu de vedere, acele nominalizări erau din partea PSD. Acele decizii erau legate de ce am convenit, anume ca fiecare partener să facă propunerile pentru secretarii de stat", le-a spus Boc, sâmbătă, parlamentarilor PD-L reuniţi la Poiana Braşov pentru a dezbate priorităţile legislative ale Guvernului.
Boc a respins ideea conform căreia ar fi încălcat termenii înţelegerii cu social-democraţii prin publicarea în Monitorul Oficial a propunerilor lui Oprea, în pofida opoziţiei lui Mircea Geoană.
"La ora când a sunat Mircea Geoană, 18.00-19.00, deciziile erau deja în Monitor. Nici poveste că preşedintele PSD mi-ar fi solicitat să opresc nişte lucruri şi premierul nu a făcut-o", a precizat democrat-liberalul adăugând că, ulterior, au apărut şi alte numiri în funcţii în Monitorul Oficial, care însă nu mai aveau legătură cu ministerul condus de Oprea.
Boc susţine că a acceptat propunerile lui Gabriel Oprea pornind de la premisa că acesta are girul politic al social-democraţilor. În consecinţă, şi numirile făcute de acesta ar beneficia de susţinerea politică a PSD.
Reprezentanţi ai PSD l-au acuzat pe Emil Boc, la începutul scandalului legat de numirea lui Virgil Ardelean la DGIPI, că a încălcat Procotolul cu PSD, întrucât nu l-a întrebat pe Mircea Geoană dacă este de acord cu această numire.
"Eu cred că aici Emil Boc a greşit, pentru că a fost incorect să încalce această înţelegere, putea măcar să-l sune pe Mircea Geoană. Eu sunt supărat pe Emil Boc că a semnat, relaţia noastră politică a pornit cu stângul", a declarat vicdepreşedintele PSD Liviu Dragnea, pe 10 ianuarie.
De asemenea, reprezentanţi ai PSD, printre aceştia Adrian Năstase, au relatat că Mircea Geoană l-a sunat pe Emil Boc să blocheze publicarea deciziei de numire a lui Ardelean în Monitorul Oficial, dar că premierul nu ar fi făcut-o.