"Ţinând cont de actuala criză politică, România are nevoie rapid de un guvern. Ţinând cont de faptul că prima ipoteză constituţională, cea despre existenţa în Parlament a unui partid care să aibă majoritate absolută, nu este întrunită, ţinând cont de propunerea de a avea un premier independent, în persoana domnului Croitoru, a fost respinsă de către Parlament, PD-L apreciază că soluţia logică, din punct de vedere politic şi constituţional, este de a încredinţa partidului care are cele mai multe mandate în Parlamentul României, adică PD-L, sarcina de a forma în jurul său un nou guvern care obţine votul de înceredere al Parlamentului, astfel încât într-un timp rapid să putem avea un guvern care să ducă la îndeplinire angajamentele faţă de români, dar şi angajamentele internaţionale", a spus Boc.
În ceea ce priveşte persoana premierului, Boc a spus: "Am lăsat la latitudinea şefului statului, potrivit Constituţiei, dreptul de a desemna premierul care în jurul PD-L să formeze viitorul guvern".