Primele şase luni ale anului viitor vor fi hotărâtoare pentru sistemul bancar local, iar 2010 va fi un an mult mai greu decât 2009, spune directorul Direcţiei de Supraveghere a Băncii Naţionale a României, Nicolae Cinteză.
\"În 2010, băncile vor opera mai multe concedieri de personal şi îşi vor închide unităţile, iar tendinţa va fi mai accentuată decât în 2009\", spune Cinteză. Directorul BNR afirmă că în prezent există patru bănci care în perioada următoarea trebuie să-şi majoreze capitalul, întrucât activele au un risc ridicat, capitalizarea este nesatisfăcătoare comparativ cu profilul de risc, iar datoriile sunt prea mari pentru activele proprii. “După ce am analizat băncile care au dat faliment în România, am observat că sunt trei indicatori la care trebuie să ne uităm - provizioanele, creanţele restante şi îndoielnice şi profitul sau pierderea insitituţiei”, explică Nicolae Cinteză.
Potrivit lui Cinteză, atât provizioanele, cât şi creanţele restante şi îndoielnice - care ţin de serviciul datoriei - sunt în creştere, în prezent. “Personal, nu cred că vom avea falimente în sistemul bancar local”, precizează Cinteză. Citeşte mai mult în Business Standard