În prezent, pentru orice sumă primită în valută, banca este obligată să
depună în seifurile BNR 40 la sută. Din luna mai însă, pentru
împrumuturile luate de la băncile europene, pentru banii primiţi de la
băncile-mamă sau pentru depozitele atrase de la populaţie, toate în
monedă străină, cu o scadenţă mai mare de 2 ani, nu se va mai depune
niciun ban la Banca Naţională.
Ieftinirea creditelor se va vedea chiar din luna mai, spun
specialiştii. De asemenea, leul va continua să se întărească, ajutat şi
de primii bani pe care România îi va primi de la Fondul MOnetar
Internaţional.
Premierul Emil Boc a declarat aseară la postul public de televiziune că
banii obţinuţi de bănci în urma reducerii rezervelor BNR vor fi
folosiţi pentru relaxarea creditării.
"Ţinta noastră este ca aceste credite să se
ducă spre mediul economic, spre imm uri, pentru a susţine activitatea
economică. Evidnet că vor exista şi credite pentru consum, numai că
probabil condiţiile de creditare vor fi mai riguroase", a spus Boc.
Totodată, Emil Boc a dat asigurări că banii obţinuţi de bănci în urma
reducerii rezervelor minime vor rămâne în ţară şi nu vor ajunge la
băncile-mamă din strainătate.
"Banca Naţională are alte mijloace de
constrângere a băncilor din românia, pentru că totuşi coordonează
sistemul monetar banar şi are modalităţile prin care să poată
constrânge băncile" a afirmat premierul.