La o conferinţă despre tehnologie, în Long Beach, California, miliardarul a dat drumul unor ţânţari. Unii participanţi au râs, alţii s-au speriat, cert e că gestul lui Gates i-a pus pe toţi pe gânduri.
Participanţii au tremurat puţin la gândul că ar putea face malarie, pentru că Gates a lăsat să treacă ceva timp până le-a spus că ţânţarii care le bâzâiau pe la urechi nu erau infectaţi. Spre exemplu, fondatorul site-ului de licitaţii online E-Bay a jurat că nu va mai participa niciodată la vreo conferinţă.
Bill Gates a atras atenţia că oamenii de ştiinţă care caută metode de combatere a căderii părului primesc mai mulţi bani decât cercetătorii care încearcă să descopere un vaccin împotriva malariei.
Gates a donat anul trecut 168 de milioane de dolari pentru un vaccin împotriva acestei boli, vaccin la care încă se mai lucrează.
Malaria ucide an de an aproape 3 milioane de oameni, dintre care trei sferturi sunt copii africani.