"De fiecare dată când veţi vedea această statuie vreau să vă amintiţi că nu vreau decât un viitor mai bun pentru voi şi că voi face tot restul vieţii tot ce îmi stă în putinţă pentru a susţine acest viitor mai bun", a declarat Clinton în timpul ceremoniei inaugurale.
Fostul preşedinte american a cerut administraţiei actualului preşedinte Barack Obama să continue să consolideze independenţa Kosovo.
Fostul preşedinte democrat al Statelor Unite este văzut ca un "salvator" de către kosovarii albanezi, fiind considerat principalul artizan al deciziei de a începe bombardarea Serbiei de către NATO, ceea ce a constrâns forţele iugoslave să se retragă din Kosovo, la începutul anului 1999.
Statuia pe care i-au ridicat-o, înaltă de trei metri, a fost amplasată într-o piaţă din Priştina, oraş care are deja şi un bulevard Bill Clinton. O reprezentare a fostului preşedinte american, înaltă de 12 metri, decorează, de asemenea, faţada unui imobil din capitala kosovară.
"Sunt profund recunoscător că am avut ocazia de a lua parte la evenimente care au pus capăt unor lucruri îngrozitoare petrecute aici în urmă cu zece ani şi că am putut să vă ofer ocazia de a vă construi un viitor mai bun", a mai spus Clinton.
La rândul său, preşedintele kosovar Fatmir Sejdiu a declarat că Bill Clinton "s-a situat în fruntea ţărilor libere şi democratice, pentru a opri maşinăria militară, paramilitară şi poliţienească a regimului Slobodan Miloşevici într-un moment în care poporul din Kosovo era ameninţat de exterminare".
În cursul scurtei sale vizite în Kosovo, Clinton s-a întâlnit cu preşedintele Sejdiu, precum şi cu premierul Hashim Thaçi şi s-a adresat deputaţilor din Parlamentul kosovar. "Nu numai că aţi făcut mai bine decât sperau criticii voştri, dar aţi făcut mai bine decât sperau prietenii voştri", le-a spus el deputaţilor.
După o campanie de bombardamente aeriene ale NATO de 78 de zile, Kosovo a fost plasat în iunie 1999 sub administraţie ONU. Autorităţile de la Priştina au proclamat independenţa acestui teritoriu, până atunci recunoscut formal de comunitatea internaţională ca provincie autonomă sârbă, în februarie 2008.
Serbia, susţinută de aliatul său tradiţional Rusia, s-a opus ferm acestui statut de independenţă, considerând în continuare Kosovo drept provincia sa sudică. În prezent, Serbia şi Kosovo se judecă la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.