Se pare că mătuşa ţarului Nicolai al II-lea, marea ducesă Maria Pavlovna (1854-1920), a depus obiectele la ambasada suedeză din Sankt Petersburg în timpul revoluţiei bolşevice din toamna anului 1918.
După ce ducesa Pavlovna a adus bijuteriile la ambasadă, acestea au fost transferate la Stockholm, unde au fost uitate timp de mai multe decenii. Obiectele au fost găsite anul trecut, în momentul în care ministrul de Externe al Suediei a mutat arhiva statului. "Am găsit un număr mare de obiecte de valoare care au fost aduse la ambasada suedeză din Sankt Petersburg în noiembrie 1918 de o reprezentantă a marii ducese Maria Pavlovna" a declarat un reprezentant al cabinetului suedez al afacerilor externe.
Printre obiecte se numără 60 de tabachere şi mai mulţi butoni de manşete din aur şi argint încrustaţi cu pietrele preţioase ale rusului Peter Carl Faberge şi ale suedezului Bolin, estimate la aproape 2 milioane de euro.
Maria Pavlovna, care a fugit din Rusia înainte de avalanşa forţelor bolşevice în 1918, a murit în septembrie 1920 în staţiunea termală Contrexéville din estul Franţei, fără să spună familiei sale de obiectele depuse la ambasada Suediei.
Ministrul suedez al afacerilor externe a oferit obiectele imperiale moştenitorilor familiei Romanov. Bijuteriile vor fi scoase la licitaţie de casa Sotheby din Londra, în luna noiembrie, a declarat un responsabil al casei de licitaţie.