Tinerele i-au mulţumit public pentru această şansă cu orice ocazie. Aşa-numitul harem al lui Berlusconi ar putea să dea strălucire lumii gri a Parlamentului European. Eleonora Gaggioli, de 29 de ani, a fost prezentatoare de televiziune şi a pozat în lenjerie intimă.
Barbara Matera, de 28 de ani, este licenţiată în ştiinţă, dar frumuseţea a făcut-o celebră. Barbara a participat la concursul Miss Italia, iar apoi a jucat într-o telenovelă. A avut însă tot timpul un alt vis: "Mi-am dorit întotdeauna o carieră în politică, dar nu m-am simţit pregătită. Dar Silvio spune că sunt şi cred că voi lucra foarte bine la Strasbourg".
De Bruxelles, unde au loc majoritatea şedinţelor, Barbara n-a suflat însă un cuvânt. Angela Sozio, de 31 de ani, a participat la versiunea italiană a concursului Big Brother. Paparazzii au fotografiat-o în urmă cu doi ani ţinându-se de mână cu Berlusconi, la vila lui din Sardinia.
Camilla Ferranti de 30 de ani a pozat îmbrăcată sumar, pentru calendare şi reviste, şi a jucat în mai multe telenovele. De fapt, tot Berlusconi a făcut-o celebră. I-a remarcat talentul şi i-a sugerat directorului televiziunii de stat, RAI, să-i dea un rol într-un cunoscut serial. N-a fost însă ascultat.