"Noi nu am dorit neapărat să se ajungă la ruperea coaliţiei, dar asta este situaţia şi PDL o tratează ca atare. Vreau să spun că, din punctul meu de vedere, am fost onorat să fie coleg de Guvern cel puţin cu câţiva oameni din PSD cum ar Cristian Diaconescu, Ionuţ Bazac, Marian Sârbu, oameni pe care i-am apreciat cât am fost colegi şi îi voi aprecia în continuare, indiferent dacă în anumite momente drumurile se mai despart, părerile sau argumentele sunt diferite", a spus Berceanu, citat de corespondentul NewsIn.
Ministrul Transporturilor a susţinut că atât el, cât şi partidul din care face parte, nu este "foarte fericit" de ruperea coaliţiei, şi asta nu din motive "partinice sau electorale", ci pentru a rezolva problemele generate de criza economică. El a dat, însă, asigurări că democrat-liberalii au "capacitatea" să rezolve şi singuri, până la sfârşitul anului, problemele guvernării.
"Personal, şi nu numai eu, ci şi partidul, nu sunt foarte fericit că s-a întâmplat această chestiune. Nu din motive partinice sau electorale, ci din motive legate de activitatea economică, care este o activitate foarte dificilă, într-o perioadă foarte dificilă", a afirmat Berceanu. "Nu putem să lăsăm această situaţie să afecteze viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.(.). Vă asigur că până la sfârşitul anului avem capacitatea, fără niciun fel de problemă, să rezolvăm şi singuri problemele", a mai adăugat ministrul democrat-liberal.
Radu Berceanu, ministru al Transporturilor şi ministru interimar al Agriculturii, a participat, sâmbătă, la Craiova, la investirea în funcţie a noului prefect de Dolj, Eugen Georgescu.