În prezent, purtarea măștii de protecție este deja obligatorie în transportul public și pentru cei care lucrează într-un mediu de lucru în contact strâns cu clienții, cum ar fi frizeriile.
Începând de mâine, însă, această regulă va fi extinsă și va include magazine și centre comerciale, precum și cinematografe, teatre, săli de concerte, lăcașuri de cult, muzee și biblioteci, a afirmat Wilmes.
„Această listă se poate schimba în timp, în funcție de situația epidemiolocă a țării noastre”, a spus ea. „Purtarea unei măști de protecție este întotdeauna recomandată cu tările în astfel de situații”, a adăugat premierul.
Persoanele care nu respectă noile reguli riscă o sancţiune penală "conform decretului ministerial'', care stipulează de asemenea "posibilitatea închiderii locurilor ce încalcă în mod repetat regulile în vigoare''. Masca nu este obligatorie pentru copiii cu vârste mai mici de 12 ani şi pentru persoanele care nu o pot purta din motive medicale, scrie Agerpres.
Vă reamintim că Belgia s-a confruntat cu numeroase critici pentru manipularea pandemiei de coronavirus, în parte datorită ratei de deces pe cap de locuitor - una dintre cele mai ridicate din lume. Oficialii belgieni au atribuit acest lucru rezultatului numărării defectuoase realizate de către epidemiologi independenți.