Gigi Becali a fost generos cu hoţii maşinii, ca semn al ”incontestabilului statut dominant şi discreţionar”, oferindu-le acestora băuturi răcoritoare şi alcool, însă nu înainte de a se asigura că va avea control asupra libertăţii lor de acţiune şi exprimare, susţin procurorii în rechizitoriu.
Anchetatorii mai arată în rechizitoriu că evenimentele petrecute în bar în noaptea în care Becali şi complicii săi i-au lipsit de libertate pe hoţii maşinii s-au derulat pe fundalul unei poziţii de forţă manifestată de europarlamentar.
Becali a fost susţinut de cele aproximativ 30-40 de persoane, ”poziţie din care şi-a putut permite să fie nu numai ameninţător, dar şi generos, ca un semn al incontestabilului statut dominant şi discreţionar”, se mai arată în rechizitoriu. Astfel, finanţatorul Stelei i-a obligat pe cei trei hoţi dea declaraţii olografe prin care să-şi recunoască faptele ”în cadrul acestui tribunal ad-hoc”, notează procurorii.
Pentru consemnarea declaraţiilor, Becali a recurs la serviciile unui agent de poliţie, Romulus Dumitrescu, care la solicitarea telefonică a lui Dumitru Beciu a venit în local, unde le-a dictat capetele de declaraţii celor trei persoane sechestrate.
”Înainte de a le elibera pe părţile vătămate, George Becali le-a mai solicitat acestora să jure că nu vor mai fura pe viitor de la machedoni, dar pe de altă parte le-a cerut ca în cazul în care vor continua să fure autoturisme, să sustragă numai autoturisme scumpe”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.
Procesul în care George Becali va fi judecat, alături de alte şase persoane, pentru sechestrarea hoţilor care i-au furat maşina, va începe în data de 17 noiembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de lipsire de libertate, informează Parchetul General. Alături de Becali, în acelaşi dosar au fost trimise în instanţă alte şase persoane.