Potrivit BEC, în urmă reexaminării şi renumărării celor 138.476 de voturi declarate nule la scrutinul din 6 decembrie, au fost declarate valabile 2247 de voturi. Dintre acestea, 1.260 de voturi au fost pentru Traian Băsescu, candidatul susţinut de PD-L, iar 987 de voturi pentru candidatul PSD, Mircea Geoană.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, \"erorile constatate sunt mai ales chestiuuni de interpretare\" cauzate de \"oboseală\". \"Erorile au fost de genul ştampilelor aplicate tangent sau netangent cu chenarul în care era votat un candidat, ştampile aplicate pe ambele chenare, dar într-un era ştampila de votat, pe celalalt cotorul stampilei\", a declarat Marian Muhuleţ.
Reprezentanţii BEC au depus la Curtea Constituţională rezultatele.
CCR a decis, vineri, reexaminarea buletinelor de vot nule şi renumărarea acestora de către BEC pentru a se vedea dacă există diferenţe între datele consemnate în procesul verbal şi cele exprimate.