Traian Băsescu a subliniat că dinolo de necesitatea instalării rapide a unui Guvern, motiv pentru care a decis să desemneze rapid un premier este existenţa calendar convenit cu FMI, UE şi BM, conceput în aşa fel încât România să-şi redeschidă imediat accesul la resurse de finanţare. Preşedintele a spus că va adresa o scrisoare tuturor partidelor parlamentare, \"pentru a le ruga să facă tot ceea ce se poate\" pentru ca România să se încadreze în acest program \"foarte strâns\".
\"În primul rând va trebui să avem Guvern în funcţiune pe 23 decembrie. Motivaţia este ca acest Guvern trebuie să depună bugetul la Parlament până la sfârşitul anului. Începând cu data de 4 sau 5 ianuarie Parlamentul să înceapă examinarea bugetului de stat, iar pe data de 16 să avem bugetul aprobat. Numai cu bugetul de stat aprobat de Parlament putem solicita prezenţa echipei Uniunii Europene, a Fondului şi a Băncii Mondiale pentru evaluare\", a explicat Traian Băsescu calendarul convenit cu FMI, cu care şeful statului a avut o întâlnire chiar cu o seară înainte, miercuri.
Băsescu a arătat că în estimările convenite, echipa de evaluare poate să termine evaluarea în intervalul de timp 20-27 ianuarie, în aşa fel încât documentul pentru boardul Fondului să fie pregătit de echipa de evaluare în intervalul 27 ianuarie-1 februarie, în condiţiile în care există obligaţia ca acest document să ajungă la toţi membrii boardului FMI cu două săptămâni înainte de şedinţa acestui for. Astfel, a continuat Băsescu, documentul echipei de evaluare poate fi aprobat în şedinţa boardului FMI din data de 12 sau 15 februarie, condiţie în care ţara noastră poate primi, simultan, tranşele trei şi patru de la FMI, de 1,5 miliarde, respectiv 830 milioane euro. \"În total, 2,3 miliarde euro, care se vor împărţi în două: jumătate la Banca Naţională, jumătate la Ministerul de Finanţe pentru susţinerea deficitului bugetar\", a conchis Traian Băsescu.
Preşedintele a admis că este un program \"destul de dificil\", care implică şi voinţa Parlamentului, explicând că nu poate impune Legislativului acest program, însă poate exprima public faptul că există şanse pentru redresarea finanţării de care România are nevoie. \"Avem şanse să redresăm finanţarea pentru România dacă toţi facem un efort, un efort necesar, şi revin la argumentaţia de ce ne trebuie foarte rapid un Guvern\", a precizat şeful statului.