Pe 25 februarie, Băsescu a transmis şefilor celor două Camere o scrisoare prin care solicita să se adreseze Parlamentului pe 9 martie, cu un mesaj pe probleme actuale, de politică internă.
La întâlnirea dintre şeful statului şi Parlament va participa şi premierul Emil Boc.
Într-o vizită oficială la Varşovia, pe 5 martie, şeful statului a făcut publică tema pe care o va aborda de la tribuna Parlamentului. Atunci a anunţat că va vorbi despre modul în care trebuie acoperit deficitul de cont curent. Preşedintele a subliniat în declaraţia sa că este opţiunea Legislativului şi a populaţiei dacă se vor impune "vremuri de austeritate", dar şi dacă România va contracta un credit extern pentru a face faţă crizei.
"Va fi o opţiune a Parlamentului, a românilor, dacă ne punem o centură de siguranţă (...) sau vom încerca să ne încadrăm în resursele pe care le avem (...) Eu, în acest sens, mă voi adresa Parlamentului luni. Sper să desprindem o abordare, atât a Parlamentului, cât şi a populaţiei, pentru că nu poţi să impui vremuri de austeritate dacă populaţia refuză, dacă Parlamentul refuză", a afirmat şeful statului.

El a adăugat că face parte din categoria optimiştilor, arătându-se convins că România va avea o creştere economică pozitivă. "Nu înseamnă că România nu se gândeşte să-şi pună o centură de siguranţă printr-un credit extern, să-l ţinem în rezervă dacă situaţia economică s-ar deteriora mult mai tare", a mai spus Băsescu, la Varşovia.