Băsescu: Se pare că ieşim din recesiune
Şeful statului s-a declarat optimist în privinţa şanselor cu economia românească să revină pe creştere încă din primul trimestru al anului viitor.
"Avem in septembrie o creştere de 21,3% faţă de luna august a producţiei industrială, de 13,2% în sectorul de contrucţii în septembrie faţă de august, avem o creştere de 2,8% la comerţul cu autovehicule. Dar agricultura în septembrie este cu 1% nu faţă de august, ci faţă de august-septembrie 2008", a declarat în acestă seară, preşedintele Traian Băsescu, prezent într-o emisiune electorală la TVR. "Avem şi sectoare în cădere", a adăugat acesta cu jumătate de glas. "Cred că vom avea o scădere economică de sub 8%, în trimestrul trei, ceea ce ne va duce la reluarea creşterii economice undeva în trimestrul I al anului viitor", a spus Băsescu. Care a mai avut ceva de spus: "Şi fiţi atenţi, ieşim din recesiune fără guvern!"