"Domnul Croitoru va prelua misiunea formării unui nou cabinet în următoarele condiţii. FMI a anunţat amânarea misiunii de evaluare a României. Misiunea de evaluare va avea loc după ce România va avea un guvern. Efectele unei întârzieri în avea rapid un guvern competent şi aprobat de Parlament sunt extrem de serioase pentru România. Vom primi tranşa de 300 de milioane de dolari săptămâna viitoare. România trebuie să mai încaseze până la sfârşitul anului două tranşe", a mai spus preşedintele.
Traian Băsescu a mai susţinut că opţiunea sa pentru Croitoru a fost generată de faptul că "aveam nevoie de un prim-ministru competent în materie de probleme economice". "Eu am lucrat cu domnul Croitoru în timpul Guvernului Isărescu, atunci când conduceam programul Băncii Mondiale, iar dânsul lucra la Guvern şi răspundea din partea primului-ministru de derularea programului cu Banca Mondială. Atunci am lucrat foarte bine cu domnia sa şi am rămas cu o impresie de profund profesionalism", a mai spus Băsescu.
Băsescu: România are nevoie urgent de un guvern
Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia partidelor că este
nevoie urgent de un Guvern legitim şi că termenul constituţional de
zece zile pentru formarea şi validarea Cabinetului este prea lung în
condiţiile în care FMI şi UE au amânat evaluarea pentru eliberarea
următoarelor tranşe de împrumut.
"Atrag atenţia partidelor politice nu legat de faptul că au creat o
criză politică inutilă, ci legat de faptul că agravarea crizei politice
a început deja să producă efecte economice care îi afectează pe
români", a spus şeful statului, după ce a anunţat desemnaea lui Lucian
Croitoru pentru funcţia de premier. "România are
nevoie urgent nevoie de un guvern. Nu am înţeles de ce a trebuit să
cadă guvernul cu o lună înainte de alegeri", a spus Băsescu.
Şeful statului a făcut apel la responsabilitatea partidelor politice în
ce priveşte validarea în Palament a noului Cabinet, subliniind că până
şi timpul de zece zile în care premierul desemnat trebuie să-şi formeze
o echipă şi un program de Guvernare cu care să vină în faţa
Legislativului "este extrem de lung în raport cu amânarea evaluării pe
care UE şi FMI trebuie să o facă pentru a elibera tranşele din
noiembrie şi decembrie, un total de peste 2,5 miliarde euro", din care
cea mai mare parte merge la bugetul de stat.
"De aceea fac apel la responsabilitatea partidelor politice în
înţelegerea faptului că România are nevoie urgentă de un Guvern legitim
şi în deplinătatea capacităţilor de exerciţiu", a spus Băsescu,
remarcând că nu va reuşi să înţeleagă niciodată de ce a trebuit să cadă
Guvernul cu o lună şi ceva înainte de alegeri. "Este greu de explicat
românilor", a atenţionat şeful statului.
Băsescu: Croitoru corespunde dezideratului exprimat de partide, mai puţin de PD-L
"Opţiunea mea pentru domnul Lucian Croitoru a fost generată de faptul că aveam nevoie de un prim ministru competent în probleme de economie, probleme macroeconomice la nivel naţional, dar şi la nivel global. (....) Am avut trei propuneri pentru funcţia de prim-ministru: Una a fost a mea, bazată pe profesionalism, experienţă, cunoaşterea instituţiilor financiare internaţionale. Am avut o propunere de la PD-L care a propus un om politic şi propunerea cunoscută a PNL şi PSD, legată de domnul Johannis. Vreau să precizez că relaţia mea cu domnul Johannis este una corectă. Îl apreciez şi nu am avut nicio abordare personală. Şi domnia sa şi domnul Croitoru sunt două persoane cărora eu8 le-am mai propus angajarea în Executiv. Domnului Johannis eu i-am mai propus să fie ministru al Educaţiei, a declinat invitaţia de a intra în Cabinet, iar domnului Croitoru i-am propus să preia Cabinetul Alianţei PD-L-PSD. La momentul respectiv domnia sa a declinat invitaţia de a fi prim ministru al Guvernului ALianţei PDL-PSD", a mai spus preşedintele.