"O să fiu foarte onest, mai ales că am fost primar de Bucureşti. Ştiu foarte bine că distrugerile şi afectarea patrimoniului construit, în mod deosebit, este rezultatul unei înţelegeri, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur, mai rău, între administraţie, în mod deosebit administraţia locală, dar şi între profesioniştii care se ocupă de construcţii", a spus preşedintele Traian Băsescu la lansării Raportului Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu.
Preşedintele a subliniat că "Faţadele schimonosite pe care le vedem în Bucureşti şi în toate oraşele ţării sunt rezultatul compromisului pe care profesioniştii în arhitectură îl fac cu banul", arătând că nu se poate pune mereu toată responsabilitatea în spatele statului sau a administraţiilor locale.
Traian Băsescu a subliniat că respectarea regulilor de arhitectură, "care de multe ori nici măcar nu sunt scrise, sunt reguli ale bunului simţ", revine chiar arhitecţilor. "Ei sunt cei care cedează în faţa omului cu bani, care vrea "aşa". Cred că, dacă cinci arhitecţi ar refuza un om cu bani, care vrea o vilă care schimonoseşte arhitectura, măcar ar fi o lecţie minimală pentru omul cu bani şi ar trebui să apeleze la un arhitect foarte prost, pentru că cei foarte buni nu s-ar angaja în a-i face hatârurile şi a-i afişa prostul gust", a spus preşedintele.
Şeful statului a concluzionat că, dincolo de realităţile care ţin de legislaţia ce trebuie corectată şi de un sistem de penalităţi care trebuie să devină mai aspru în cazul distrugerii clădirilor de patrimoniu prin autorizaţii date de administraţiile locale, trebuie să funcţioneze şi "respectul pentru meseria de arhitect, respectul pentru ceea ce ai învăţat la şcoală, la facultate sau în viaţa de zi cu zi, respectul pentru tine însuţi".
Comisia prezidenţială pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale din România, înfiinţată de şeful statului în aprilie 2008 şi coprezidată de şeful Catedrei derestaurare patrimoniu din cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, Dan Mohanu şi preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza, a prezentat, la Palatul Cotroceni, un Raport care oferă o serie de soluţii la starea actuală "de criză" a patrimoniului din România.