Traian Băsescu a amintit de momentul în care Ion Iliescu i-a predat ştafeta lui Mircea Geoană, "pentru a conduce ţara aşa cum a făcut-o el".
Totodată, Băsescu a declarat că el nu a negociat niciodată alianţa PD-L - PSD cu Iliescu, Hrebenciuc sau cu Vanghelie, pentru că aceştia au fost de la început împotriva acesteia.
"Niciodată nu am negociat alianţa PD-L - PSD cu Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie. Ei au refuzat mereu alianţa, iar eu nu am negociat cu ei", a spus şeful statului.
Băsescu a declarat că Mircea Geoană a fost la început "subordonatul baronilor locali" şi, abia apoi, a fost "luat sub control de către cei care se opuneau alianţei de guvernare - moment care a dus la ruperea alianţei - afirmând că el a negociat alianţa doar cu Geoană, cu Miron Mitrea şi cu Ilie Sârbu.
"Eu am negociat cu Geoană, Mitrea şi Sârbu. Iliescu, Vanghelie şi Hrebenciuc au fost împotriva alianţei. După un timp l-au luat sub control pe Geoană şi s-a rupt alianţa", a spus şeful statului, considerând că nu poate negocia cu un om care "a însemnat rămânerea în urmă a României. Un om care a blocat România, un om sub care au înflorit marii moguli, marii magnaţi".
Despre Ion Iliescu, preşedintele a spus că "cel mai bine ar fi să-şi vadă de pensia lui liniştit".
"M-aţi auzit contestându-l vreodată ca preşedinte? Cât a fost în funcţie l-am tratat ca pe preşedintele României, acum nu mai este în funcţie şi bine ar fi să-şi vada de pensia lui liniştit, să nu se mai implice în exerciţiul puterii la nivelul Guvernelor, a nenorocit destul România", a mai spus Băsescu.
"Cât eu sunt preşedinte nu voi mai lăsa această ţară pe mâna lui Iliescu, Hrebenciuc, Voiculescu"
Întrebat dacă totuşi voturile îi vor sălta la alegeri pe contracandidaţii săi în alegerile prezidenţaile, Băsescu a spus că "nu au voturi suficiente". "Dacă vor avea voturi suficiente înseamnă că nu voi mai fi eu preşedinte. Dar cât timp eu sunt şeful acestui stat nu-i voi mai lăsa pe aceşti oameni să îşi bată joc de ţară. Traian Băsescu se bate pentru ca ţara să fie a românilor", a conchis actualul preşedinte al României.