Traian Băsescu i-a reproşat lui Mircea Geoană că deşi joi seară spunea că nu-l cunoaşte pe Nicolae Popa, pe vreme când Geoană era ministru de externe şeful Gelsor primea paşaport.
\"Cine credea vreodată că va mai fi arestat vreodată Nicolae Popa, locotenentul lui Vîntu în afacerea Gelsor - FNI? Geoană nu ştia cine e, numai că i-a dat paşaport când era ministru de externe. Cred că arestarea lui Nicolae Popa i-a creat o mare emoţie domnului Mircea Geoană, dacă a simţit nevoia să se ducă noaptea la Vîntu şi, lucru extrem de grav, să anunţe, pentru că se ştia de două zile, Nicolae Popa nu a fost arestat ieri\", a declarat Traian Băsescu.
Candidatul susţinut de PD-L şi-a exprimat speranţa că autorităţile române îşi vor face treaba şi cu omar Hayssam. \"Structurile statului român şi-au făcut treaba. Acum-neacum, important e că şi-au făcut treaba, cum şi-o vor face şi cu Omar Hayssam\", a conchis Băsescu.