Traian Băsescu nu stă prea bine în sondajele de opinie. Potrivit unui barometru de opinie din interiorul PD-L, Băsescu are aproximativ 38% din preferinţele electoratului, dar se află în scădere. Interesant este faptul că Sorin Oprescu, posibil contracandidat al lui Băsescu la alegerile prezidenţiale, totalizează, conform sondajului, 32%, dar, în comparaţie cu şeful statului, este pe un trend ascendent. Barometrul îl plasează pe locul trei pe Geoană (17%), urmat de Tăriceanu (8%). Proporţiile se păstrează, potrivit unor surse, şi în studiile PNL.
Sondajele defavorabile l-au determinat pe Băsescu să iasă la atac şi să se poziţioneze în afara jocurilor politice mărunte, care, potrivit preşedintelui, ar putea pune în pericol "buna guvernare".