Numancaia, cu 10 înfrângeri în deplasare, părea victimă sigură în confruntarea cu liderul Barcelona de pe Nou Camp. Oaspeţii au reuşit însă să reziste miraculos, fără gol primit în prima repriză.
Partea secundă a avut un co totul alt scenariu. Catalanii s-au dezlănţuit şi au deschis scorul în minutul 49 prin cel care avea să devină eroul serii, Lionel Messi.
După doar patru minute, camerunezul Eto'o a dublat avantajul gazdelor. Numancia a sperat că poate reintra în joc după ce Jose Barkero a redus din diferenţă în urma unei lovituri liberă.
Totul nu a fost decât un foc de paie pentru că Henry, în minutul 71, a restabilit diferenţa de două goluri. Cinci minute mai târziu, Leo Messi a închis tabela după ce a reuşit al paisprezecelea gol al sezonului.
4-1 şi Barcelona îşi păstrează avantajul de 12 puncte în faţa rivalilor de la Real Madrid.