Anul viitor, în 2010, o treime din Senat, întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi peste două treimi dintre guvernatori vor fi aleşi în cadrul scrutinului de la jumătatea mandatului, crucial pentru preşedinte. Iar republicanii mizează pe criza economică, şomaj şi războiul din Afganistan pentru a-şi ameliora poziţiile
Marţi, înaintea celebrării unui an de la victoria triumfală a lui Obama din alegerile prezidenţiale, americanii au fost chemaţi la urne în Virginia şi New Jersey. Un republican a devenit marţi seară guvernatorul statului New Jersey, învingându-l pe guvernatorul democrat în exerciţiu Jon Corzine într-un stat-bastion al democraţilor. Preşedintele Barack Obama s-a dus de două ori în acest stat, ultima dată duminică, pentru a-l susţine pe democrat.
Potrivit rezultatelor după numărarea a 87% din buletinele de vot, republicanul Chris Christie, fost procuror, l-a învins pe rivalul democrat obţinând 49% din voturi.
"O victorie pentru republicani în New Jersey, profund democrat, ar transmite unde de şoc ce ar fi simţite până la Casa Albă", scria site-ul republican redstate.com. înainte de anunţarea rezultatelor.
Încercând să reducă impactul acestor rezultate, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a declarat că ele nu au prea mare importanţă."Nu cred că preşedintele se gândeşte că aceste consultări sunt cu adevărat semnificative pentru viitor", a spus el.
Obama a făcut campanie şi în Virginia, fief conservator cucerit pentru prima dată de democraţio anul trecut, dar victoria a fost obţinută de Bob McDonnell, ales guvernator cu un avans mare în faţa democratului Creigh Deeds.
Partidele republican şi democrat urmpăresc cu atenţie desfăşurarea scrutinului într-o mică circumscripţie din nordul statului New York, urmând să fie obţinut un loc vacant în Camera Reprezentanţilor, iar lupta dintre un democrat şi un candidat foarte conservator ar putea transmite un semnal strategilor republicani. Rezultatele nu au fost încă anunţate.
Vicepreşedintele Joe Biden a efectuat luni o vizită în acest al 23-lea district al statului New York, unde ceea ce este în joc merge dincolo de un loc în Congres. Favoritul democtat Bill Owens se confruntă cu Douglas Hoffman din Partidul Conservator, susţinut de aripa dreaptă a republicanilor. Hoffman este susţinut de Sarah Palin şi de guvernatorul de Minnestona, Tim Pawlenty, consideraţi posibili candidaţi la Casa Albă în 2012.