Barack Obama a asistat la un meci de fotbal în care juca Sasha

Din comandant şef s-a transformat în majoretă. Nu este vorba de nimeni altul decât preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.
Liderul de la Casa Albă a asistat timp de 90 de minute la un meci de
fotbal la care participa fiica sa, Sasha, în vârstă de 7 ani. Tatăl
şi-a încurajat fata în permanenţă cu însufleţire. Bucuria sa a fost şi
mai mare în momentul în care Sasha i-a dat unei coechipiere o pasă de
gol. Obama a urmărit apoi un alt meci de fotbal în care juca fiica sa
mai mare, Malia, în vârstă de 10 ani.