Preşedintele american, Barack Obama, a semnat marţi, la Denver, giganticul plan de relansare în valoare de 787 de miliarde de dolari, adoptat săptămâna trecută de către congres.
„Nu vreau să pretind că această zi marchează sfârşitul problemelor noastre economice. Dar această zi marchează începutul sfârşitului. Începutul a ceea ce trebuie să facem pentru a deschide calea către creştere şi prosperitate pe termen lung”, a declarat Obama, citat de AFP.
Liderul de la Casa Albă a reiterat că planul său va crea sau salva peste 3,5 milioane de locuri de muncă în următorii doi ani, economia americană pierzând 3,6 milioane de slujbe de la începutul recesiunii. Obama, care a încercat să nu panicheze pieţele şi congresmenii, a făcut recent un pas mai aproape de ceea ce el numeşte „modelul suedez”, privind naţionalizarea unor bănci. Potrivit „Financial Times”, ideea naţionalizării băncilor, până nu demult privită ca o „nebunie europeană”, câştigă rapid teren la Washington, inclusiv în rândul republicanilor. La începutul anilor 1990, Suedia a naţionalizat sectorul său bancar, apoi a scos la vânzare băncile cu bilanţurile „cu răţate”.