BACALAUREAT 2015. Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.
BACALAUREAT 2015- sesiunea a II-a: Aproape 800 de absolvenţi au susţinut, marţi, proba de limba maternă
Potrivit unui comunicat al instituţiei, 786 de absolvenţi de clasa a XII-a au participat marţi la proba scrisă de limba şi literatura maternă, din cadrul examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august - septembrie 2015, în timp ce 127 dintre cei înscrişi nu s-au prezentat. Nu au fost înregistrate eliminări din examen, potrivit Mediafax.
În funcţie de limba maternă studiată, candidaţii prezenţi au susţinut proba într-una din următoarele limbi: maghiară, germană, turcă, ucraineană şi slovacă. Ministerul Educaţiei arăta, luni, că 841 de candidaţi s-au înscris la maghiară, 50 la germană, 13 la ucraineană, patru la turcă şi doi la italiană.
Sesiunea august - septembrie 2015 continuă miercuri cu proba obligatorie a profilului (matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist), pentru susţinerea căreia s-au înscris 33.294 de absolvenţi. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului şi specializării (biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie), se va desfăşura vineri cu un total de 36.657 de absolvenţi înscrişi.
Prima afişare a rezultatelor este programată marţi, 1 septembrie (până la ora 16:00), Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 - 20:00. Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 2 şi 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.
Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.
BACALAUREAT 2015, SESIUNEA TOAMNĂ. Pentru că nu are încă Bac-ul luat, Rădoi nu se poate înscrie nici la şcoala de antrenori.
La începutul lunii iulie, Mirel Rădoi a susţinut probele orale la Limba şi literatura română, la Limba engleză şi la Competenţe digitale.
Fostul jucător a trecut toate cele trei probe, dar nu a continuat şi cu cele scrise din cauza programului de pregătire al Stelei. Rădoi pierde şi examenele din toamnă, tot din cauza programului echipei.
Subiecte bac romana 2015
Subiecte bac romana 2015. După dezastrul din vară, când trei din zece candidaţi nu au promovat examenul, acum aproximativ 55 de mii de tineri dau din nou Bac-ul. Elevii care au susţinut astăzi examenul la limba şi literatura română susţin că subiectele au fost mai uşoare.
Candidații care au susținut examenul la limba și literatura română profilul uman și pedagogic au avut de analizat și comentat poezia "Preludiu de toamnă", de Radu Stanca. Una dintre cerințele subiectului a fost să comenteze în 60 — 100 de cuvinte, ultima strofă a textului, prin evidențierea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
La subiectul al doilea candidații au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre utilitatea cunoașterii biografiei unei personalități cultural/științifice.
Cel de-al treilea subiect a vizat redactarea unui eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să prezinte relația dintre două personaje dintr-o nuvelă studiată, ținând cont de mai multe repere cerute.
Candidații de la profilul real, filiere tehnologică și vocațională au avut de analizat și comentat poezia "Dor căzut" de Nicolae Labiș. La subiectul al doilea, elevilor li s-a cerut să scrie un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre importanța tinerilor în activități umanitare, iar la al treilea subiect să redacteze un eseu de 600 — 900 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Examenul continuă marți cu proba scrisă de limbă și literatură maternă — proba E b), urmând ca miercuri să aibă loc proba obligatorie a profilului — proba E c) și vineri proba la alegere a profilului și specializării — proba E d).
Candidații vor afla rezultatele pe 31 august, până la ora 12,00, și vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 și 16,00.
Candidaţii vor susţine apoi pe 26 august examenul la proba obligatorie a profilului, adică matematică sau istorie, iar pe 28 august, la proba la alegere a profilului. Elevii nu au voie în sălile de examen cu telefoane mobile, dispozitive electrice sau manuale ori alte materiale ajutătoare. Oricum aceştia sunt supravegheaţi video. Lucrările vor fi corectate în alte judeţe.
Rezultatele se vor afişa pe data de 31 august până la ora 12, urmând ca până la ora 16, elevii nemulţumiţi să depună contestaţii, rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 septembrie la fiecare liceu în parte.
Sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Când sunt programate sesiunile scrise
Marți, este programată proba scrisă de limbă și literatură maternă — proba E b).
Examenul scris continuă cu proba obligatorie a profilului — proba E c), miercuri, și cu proba la alegere a profilului și specializării — proba E d), vineri.
Candidații vor afla rezultatele pe 31 august, până la ora 12,00, și vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 și 16,00.
Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 1 și 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.
La sesiunea august — septembrie 2015 a examenului de bacalaureat s-au înscris aproximativ 55.000 de candidați, potrivit unei centralizări a MECS.
66,41% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie — iulie.