Aceştia au precizat, într-o conferinţă de presă ţinută la Arhiepiscopia Tomisului, că ÎPS Teodosie nu se ascunde, dar că nu va da nicio declaraţie, la recomandarea lor, până când nu va fi citat oficial de Parchet.
Avocaţii s-au arătat nedumeriţi de rapiditatea cu care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a autosesizat în acest caz. Paula Iacob a spus că Parchetul constănţean a reacţionat la câteva ore după apariţia articolului, în timp ce hoţii maşinii lui Becali au fost prinşi după trei săptămâni.
Ei l-au acuzat pe unul dintre semnatarii articolului de "ipocrizie", menţionând că a făcut doi ani de seminar şi că a înercat să lovească biserica din interior. Ei l-au numit pe autorul articolului un "biet frustrat", care a făcut un lucru "extrem de josnic pe scara umană".
De altfel, întregul material publicat de ziar a fost catalogat ca un atac atât asupra arhiepiscopului Tomisului, cât şi asupra Bisericii Ortodoxe. "Va fi un şoc spiritual pentru omul simplu de la ţară", a declarat avocatul Daniel Ionaşcu, unul dintre avocaţi. "Trebuie să fie o logodnă între presă şi frumoasa biserică. Jurnaliştii trebuie să scrie frumos despre presă", a spus Ionaşcu.
"Este un atac fără precedent în presă. Vor să lovească biserica prin intermediul acestor făcătruri", a spus şi avocatul Frangetti.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi-ar putea declina competenţa în ce priveşte cercetarea penală a ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în cazul în care acesta ar face parte din Înaltul Cler.
Reprezentanţii Parchetului au trimis, miercuri, o adresă către Arhiepiscopia Constanţa, prin care cere instituţiei să precizeze dacă ÎPS Teodosie face parte din Înaltul Cler.
"Am trimis o adresă la Arhiepiscopie prin care cerem detalii. Până în acest moment nu am primit niciun răspuns. Dacă Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa ar demara o anchetă şi ÎPS Teodosie ar face parte din Înaltul Cler, toate probele adunate ar fi lovite de nulitate. În cazul în care răspunsul este afirmativ, competenţa va fi declinată către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", a precizat Adina Florea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei au confirmat primirea adresei şi au precizat că de soluţionarea ei se ocupă Departamentul juridic.
Reprezentanţii Parchetului se aşteaptă să primească un răspuns oficial în câteva zile.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este cercetat pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, după ce Parchetul Tribunalului Constanţa s-a autosesizat, marţi, în urma unei anchete publicate de cotidianul "România liberă".
Citeşte şi
Un ziarist de la România Liberă spune că a dat bani să devină preot
România Liberă: Cum să devii preot rapid, ocolind canoanele bisericeşti, la Mânăstirea Cozia