"Urmează să prezint un memorandum în această problemă Guvernului, iar dacă va fi aprobat este foarte bine. Este raţional să facem acest împrumut şi să plătim toţi banii odată. O plată eşalonată este mult mai costisitoare, plăţile se actualizeză la zi cu indicele inflaţiei", a declarat, pentru NewsIn, preşedintele AVAS.
Până în prezent, AVAS a plătit păgubiţilor FNI suma totală de 242.474.135,76 de lei. Au fost achitate cererile depuse de 10.742 creditori FNI, respectiv 45,85% din totalul solicitărilor de despăgubire depuse.
Autoritatea trebuie sã efectueze plăţi pentru păgubiţii FNI ca urmare a patru sentinţe judecătoreşti, respectiv sentinţa 13.732 din 17 decembrie 2004 în dosarul nr. 5079/2001, sentinţa 1.064 din 4 martie 2005 în dosarul nr. 13.483/2004, sentinţa 1.866 din 22 aprilie 2005 în dosarul nr. 1.284/2005 şi sentinţa 4.534 din 28 martie 2008 în dosarul nr. 30.399/3/2007.
Cele patru sentinţe se referă la un număr de 23.431 păgubiţi FNI dintre care au depus la AVAS cereri de despăgubire un număr de 20.975 creditori.
Valoarea iniţială a despăgubirilor a fost de 149.865.209,92 lei. Aceasta se actualizează la data plăţii cu indicele inflaţiei lunar faţă de 24 mai 2000.