În doi-trei ani Bucureştiul ar trebui să aibă două şosele de centură,
cea existentă, care ar trebui lărgită la patru benzi şi o nouă şosea de
centură care ar trebui să lege cele două autostrăzi: Bucureşti-Piteşti şi Autostrada Soarelui.
Vise frumoase, au spus specialiştii, convinşi că Ministerul Transporturilor se va lovi de veşnica problemă. Cei de la CNADR vor avea de furcă cu proprietarii care au terenuri chiar lângă şoseaua de centură şi unde ar trebui făcute exproprieri, însă
aceştia nu sunt de acord. Ministerul Transportuilor este optimist şi spune că în doi ani centura în jurul Capitalei va fi gata, însă specialiştii au declarat că vom avea în cel puţin cinci ani o
asemenea şosea.
Planul autorităţilor nu sună rău. Vor să transforme actuala şosea de
centură în drum expres cu patru benzi. Aceasta, teoretic, va trebui să preia
traficul din Capitală şi din zonele limitrofe. Construcţia nouă,
proiectată la o distanţă de zece kilometri de actuala centură, va arăta
ca o autostradă. Cu o lungime de 100 de kilometri, împărţită în două
tronsoane: Nord şi Sud, Autostrada de Centură este una dintre cele mai
mari investiţii din ultimii 17 ani, peste un miliard de euro.