"Imposibilitatea de a circula afectează relaţiile dintre cele două state şi contrazice atât respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în cadrul Uniunii Europene, cât şi principiile pieţei comune", potrivit unei note trimise ambasadei Greciei la Sofia.
Bulgaria a cerut autorităţilor elene să "ia măsuri imediate pentru reluarea traficului", se arată în comunicat.
Traficul rutier între Bulgaria şi Grecia este blocat de patru zile din cauza protestelor agricultori greci faţă de scăderea preţului la produsele agricole. Punctul de frontieră Promahonas este blocat de tractoarele fermierilor greci, printre cei care aşteaptă la graniţă aflându-se şi români.