Resturile mumificate au fost descoperite într-un sarcofag din interiorul unei piramide din Saqqara, la 20km sud de Cairo, potrivit liderului Consiliului superior al antichităţilor egiptene (CSAE), Zahi Hawass.
Sarcofagul, ce pare devastat, a fost găsit într-o cameră funerară de 22 metri lungime şi 4 metri lăţime. Experţii s-au chinuit cinci ore pentru a ridica capacul sarcofagului.
"Noi credem că sunt resturile reginei Sesheshet, mai ales pentru că piramida nu a fost construită ca edificiu religios, ci ca mormânt", a explicat pentru AFP Zahi Hawass.
Arheologii au mai descoperit nişte monede gravate cu hieroglife şi nişte brăţări de aur.
Până în 2008, regina Sesheshet era singura din dinastia a şasea al cărei mormânt nu fusese încă descoperit. Anul trecut însă, Zahi Hawass a anunţat că au descoperit în Saqqara o piramidă fără vârf, veche de 4.300 de ani, presupusă ca aparţinând reginei.
Istoricii sunt de părere că Sesheshet a condus Egiptul pentru 11 ani, fiind astfel una dintre puţinele femei faraon.