Bogaciu este acuzat că a luat 5.000 de dolari mită de la interpuşi ai lui Cornel Penescu pentru a avantaja echipa FC Argeş în meciul cu Universitatea Craiova.
Avocatul arbitrului a făcut recurs la decizia magistraţilor. Acesta s-a judecat joi, după orele prânzului, la Curtea de Apel din Piteşti.
Avocatului lui Bogaciu a invocat în faţa magistraţilor Tribunalului
Argeş o excepţie de neconstituţionalitate privind competenţa DNA în
cauză.
"Arbitrul nu are un statut, el are doar un contract de renumerare cu cluburile, faptul că nu este în cadrul FRF, nu poate să influenţeze decizile FRF, nu este în cadrul CCA. Cu alte cuvinte, nu este în cadrul unui serviciu public, ca atare nu poate să fie subiect al unei infracţiuni de corpuţie", a declarat Florin Dora, avocatul lui Bogaciu.
Conform avocatului lui Bogaciu, arbitrul este acuzat şi că a acceptat să fie cazat la Piteşti pe cheltuiala clubului FC Argeş, lucru interzis de regulament.
Tiberiu Lajos şi Mihai Ianovschi, cercetaţi în acelaşi caz au fost şi ei audiaţi, miercuri, dar procurorii au decis cercetarea lor în stare de libertate.