Potrivit şefilor Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, din cele
aproximativ 2.000 de posturi libere, 35% sunt titularizabile, dar nu
au fost ocupate, circa 800 sunt catedre complete, dar fără perspectivă
de patru ani, iar aproximativ 1.000 sunt catedre incomplete.
"Deşi în urma concursului de titularizare, 553 de profesori au obţinut
note peste 7, doar 316 au ocupat catedre, adică 64% din numărul total.
Situaţia este cauzată de faptul că mulţi profesori care au obţinut note
mari, au specializări unde nu sunt posturi vacante, cum ar fi biologia,
chimia, fizica sau istoria. O altă situaţie, acolo unde erau mai multe
catedre vacante, profesorii au obţinut rezultate slabe. De exemplu, la
franceză, doar 12 candidaţi au obţinut peste 7 şi sunt 67 de posturi
titularizabile. La fel, la engleză, 22 de profesori au luat peste 7 şi
au fost scoase 49 de posturi vacante", a declarat şeful Serviciului Resurse Umane, din cadrul
ISJ Vaslui, Gelu Fluieraş.
Cele mai multe posturi au fost ocupate la limba română, unde 80 de
profesori s-au titularizat, la educatoare, 64 s-au fixat pe post şi 54
de învăţătoare. Peste 80% din cele aproximativ 500 de catedre
titularizabile, scoase la concurs sunt în mediul rural.