Astfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), veniturile medii lunare ale unei gospodării medii din România, formată din 2,907 persoane, erau în trimestrul II de 2.337,70 lei (circa 550 euro), din care 1.985,53 lei sunt venituri băneşti, iar 352,17 lei venituri în natură.
Gospodăriile şi-au completat aceste venituri cu sume din împrumuturi de la bănci sau retrageri din depozite, în valoare de 48,13 lei/lună în medie, şi cu sumele de care dispun în sold la începutul lunii (256,22 lei), rezultând astfel un buget total lunar de 2.642,05 lei, potrivit INS.
Ca structură, mai mult de jumătate (52,3%) din veniturile gospodăriilor proveneau în al doilea trimestru din salarii, 23,9% din prestaţii sociale (din care 83,5% din pensii), 15,1% erau venituri în natură, 3% din agricutură, 2,8% din activităţi independente, 0,2% din proprietăţi, 2,7% reprezentând alte venituri.
INS nu a precizat, însă, câte gospodării din România au venituri majoritar sau exclusiv din prestaţii sociale.
Familiile de la oraş dispun de un buget lunar mediu de 3.028,16 lei, cu 41% mai mare decât cel al gospodăriilor de la ţară, de 2.141,89 lei. În cazul celor din urmă, veniturile în natură reprezintă peste un sfert (27,2%) din cele totale, faţă de un raport de 8,5% în cazul gospodăriilor de la oraş.
În ceea ce priveşte nivelul salarizării din România, INS a prezentat o situaţie pe intervale de salarizare pentru luna iunie 2009, din care reiese că 10,6% din cei 4,69 milioane de salariaţi din companiile, regiile autonome şi unităţile bugetare din România câştigă cel mult salariul minim pe economie, iar 30,6% se situează în intervalul 601-1.000 lei.
De asemenea, o cincime (20,3%) din salariaţi sunt încadraţi cu câştiguri brute între 1.001 şi 1.500 lei, 13,5% au între 2.001-3.000 lei, iar 5,9% primesc între 3.001 şi 4.000 lei. Venituri de peste 4.000 de lei lunar au doar 7% dintre angajaţi.
"Tinerii sub 30 ani reprezintă circa o cincime din totalul salariaţilor, jumătate (50,4%) dintre ei câştigând în iunie 2009 mai puţin de 1.000 de lei, comparativ cu 56,7% în iunie 2008", observă INS.