Ca să ocupe o funcţie de conducere, candidaţii au avut de întocmit un
plan de management pe care să îl susţină în faţa unei comisii de
specialitate.
"Candidaţii sunt foarte bine pregătiţi, au prezentat
planuri îndrăzneţe, în sensul bun al cuvântului şi sperăm să le şi pună
în aplicare", a declarat Cătălin Roşculete, secretar de stat Ministerul Agriculturii.
Potrivit ordonanţei care a desfiinţat funcţiile publice de conducere
din serviciile deconcentrate, peste o săptămână, toate aceste
instituţii trebuie să aibă şefi noi. Aceştia nu vor mai avea statutul
de funcţionar public, ci vor fi angajaţi pe patru ani, pe baza unui
contract de management.