Hu Jia este un activist pentru drepturile omului şi un constestatar vehement al autorităţilor chineze, care a fost condamnat anul trecut la trei ani şi jumătate de închisoare. Wei Jingsheng a petrecut 17 ani în temniţele Chinei, iar acum locuieşte în Statele Unite. Nominalizarea lor coincide cu aniversarea a 60 de ani de la instaurarea regimului comunist din China, dar şi cu împlinirea a două decenii de la masacrul din piaţa Tiananmen.
De altfel, Comitetul Nobel pentru pace este cunoscut pentru marile sfidări simbolice pe care le face. Astfel,în 1989, premiul a fost atribuit liderului spiritual exilat al Tibetului, Dalai Lama.
Printre propunerile din acest an mai figurează şi alţi militanţi pentru drepturile omului din Columbia, Iordania, Rusia, Afganistan şi Vietnam, dar şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, pentru eforturile depuse în vederea dezarmării nucleare.
România are şi ea numele legat de unul dintre laureaţii premiului Nobel pentru pace. În 1986, Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului, născut la Sighet în 1928, a fost recompensat pentru mărturia depusă "în slujba adevărului şi dreptăţii", după cum se motiva în discursul de prezentare al Comitetului Nobel, care îl consideră un "mesager al umanităţii".