"Nici Traian Băsescu nu a răspuns, cel puţin aseară, la întrebarea pe care i-am pus-o domniei sale în legătură cu acest subiect. Aştept un răspuns oficial la scrisoarea pe care i-am adresat-o tot oficial, în calitate de preşedinte al CSAT, să ne spună dacă fusese informat, dacă are sau nu informaţii până la această dată şi de când le are, în legătură cu conţinutul discuţiilor purtate de Mircea Geoană cu domnul Golovin, fost ofiţer spionaj-contraspionaj GRU la Moscova. Traian Băsescu a dat aseară un răspuns care sporeşte şi mai tare misterul. A spus că va răspunde şi că de aceea a apreciat că e bine că Geoană nu mai este vicepreşedinte al CSAT, ceea ce era la data vizitei. Asta sugerează că domnul Băsescu ştie nişte lucruri, cred că e de datoria sa ca preşedinte să le facă publice, era de datoria sa de când le-a aflat să le facă publice, nu să le ţină ca elemente de şantaj în campania electorală", a spus prezidenţiabilul PNL.
Antonescu a insistat să primească un răspuns "oficial şi clar" din partea lui Mircea Geoană "în legătură cu speculaţiile şi cu acuzaţiile care au apărut, s-au vehiculat pe presă". Liderul PNL a constatat că au trecut 48 de ore de când preşedintelui Senatului i s-a cerut o explicaţie şi nu a dat-o. "Avem dreptul să ştim dacă e adevărat sau nu ce s-a sugerat - că Mircea Geoană a solicitat sprijin financiar pentru campania electorală Moscovei sau unor cercuri financiare din Rusia şi dacă în discuţiile respective sau în schimbul acestui sprijin s-au angajat poziţii în politica de securitate energetică a României", a adăugat prezidenţiabilul PNL, adăugând că ar fi cerut acelaşi lucru şi dacă nu era vorba de Rusia, ci de oricare altă ţară.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a dorit să intervină şi să adreseze oficial o întrebare pentru Traian Băsescu. "Din declaraţia pe care a dat-o, am înţeles că a fost informat în legătură cu prezenţa legală sau ilegală - pentru că Mircea Geoană n-a răspuns dacă are viză pe paşaport nici acum pentru acea deplasare la Moscova - dacă Traian Băsescu a cunoscut această vizită, această relaţie cu un fost ofiţer GRU, a discutat această chestiune în CSAT? Ce măsuri a luat? Dacă a ţinut-o doar pentru a o utiliza doar în campania electorală, este foarte grav. Nu ne jucăm cu securitatea naţională pe astfel de chestiuni. Suntem ţară membră NATO şi aliaţii noştri nu sunt foarte încântaţi de relaţiile dubioase şi netransparente pe care lideri politici cu un cunvânt important de spus în materie de securitate le au", a afirmat Nicolai.
Europarlamentarul PNL s-a mai întrebat şi dacă Băsescu are cunoştinţă despre faptul că în acele discuţii la Moscova s-ar fi atins şi unele chestiuni care ţin de privatizări din sistemul energetic naţional.