Surse apropiate cuplului au declarat că Angelina caută apartamentul ideal pentru cei şase copii ai săi şi Brad Pitt. Vedeta a semnat contractul pentru un nou film şi nu vrea să stea departe de familie.
Cuplul Jolie-Pitt a ales deja o vilă în Long Island, însă frumoasa actriţă în vârstă de 33 de ani, vrea să găsească un apartament mult mai aproape de platourile de filmare. Mai multe surse au anunţat că în filmul "Edwin A. Salt", actriţa va interpreta rolul unui agent FBI.
Între timp, Jolie şi-a luat cele două fiice de mână şi a mers la cumpărături prin New York, iar Brad Pitt a rămas acasă cu ceilalţi patru copii.