2009 a fost un an de criză, însă nu şi pentru lumea tenisului, iar Andy Murray a dovedit-o din plin. Un studiu al Universităţii din Liverpool a calculat că cele 6 titluri ale scoţianului din acest an plus performanţele care îl recomandă drept unul dintre viitori lideri ATP, au adus economiei britanice o jumătate de miliard de euro!
Mutarea \"Turneului Campionilor\" la Londra şi performanţele scoţianului au avut un impact uriaş asupra tenisului din Regat. 200.000 de persoane s-au apucat de tenis şi, în plus, se estimează că numai Wimbledonul şi Masters-ul de pe O2 Arena vor atrage în fiecare an aproape 750.000 de fani. Creşterea vânzărilor la echipamentele de tenis, numărul mare de noi membri care s-au abonat la cluburile de profil şi, mai ales, vânzările uriaşe de bilete la turneele britanice au mărit numărul sponsorilor şi vânzările de publicitate.
Astfel, dintr-un sport care era concentrat pe o perioadă de trei săptămâni în timpul verii, tenisul atrage acum spectatori tot timpul anului, iar economia e pe plus. Tim Henman, fostul idol al britanicilor din sportul alb, deşi era englez, nu a reuşit aceleaşi performanţe financiare ca scoţianul Murray, însă guvernul condus de Gordon Brown nu a ţinut seama de acest lucru. Murray a fost invitat la o discuţie in 10 Downing Street la începutul acestui an şi, dacă performanţele sale vor continua, se aşteaptă ca numărul 4 ATP să primească aceeaşi onoare ca şi compatriotul sau, Alex Ferguson, şi să fie înnobilat.
Andy Murray a câştigat 18 turnee în cariera sa.