"Pentru mine, Herta Müller şi scrisul ei reprezintă o combinaţie rară de farmec şi rigoare. O admir pentru modul ei de a fi mereu deasupra convenienţelor şi modelor şi aproape că aş inventa pentru ea un premiu Nobel pentru calitate umană. În rest, mă bucur că prin ea, o parte sumbră din istoria României întră în circuitul istoriei europene. Să mă bucur că Institutul Nobel a fost sensibil la adevărurile rostite de Herta Müller care, rostite de alţii, au trecut neobservate", a declarat pentru NewsIn filosoful Andrei Pleşu, rector al New Europe College.
În ceea ce priveşte împăcarea scriitoarei cu propriul trecut şi cu ţara în care s-a născut, "Herta Müller nu se poate linişti. O să rămână toată viaţa un om în ofensivă, pe care nimic nu îl va schimba", spune Andrei Pleşu. În ceea ce priveşte felul în care românii vor percepe gestul istoric al Comitetului Nobel, Andrei Pleşu nu crede că românii vor învăţa să îşi asume istoria şi să îşi recunoască vinovăţia colectivă, pentru că "în afara celor care l-au trăit nemijlocit, trecutul nu poate fi o zonă de interes general".
"Herta Müller a venit din nou în România. De ce vrea Herta Müller să vină, din cînd în cînd, în ţara ei de baştină? (...) Probabil dintr-un soi de amor nevindecabil, din dorinţa de a revizita cearcănul de pămînt în care era să-şi lase oasele, pe vremea disidenţei bănăţene. E intensă, melancolică şi necomplezentă, cum e întotdeauna. E bine primită? De admiratori, prieteni şi două-trei instituţii, da. Dar există ceva în alcătuirea generală a patriei, care n-o poate absorbi. (...) Sper să o pot convinge, într-o bună zi, sprijinit în baston, puţin surd, miop şi şubred, că România e, totuşi, frecventabilă, că, aşa cum îmi spunea cîndva profesorul Ion Frunzetti, e ceva de iubit aici, în ciuda tuturor aparenţelor", scria Andrei Pleşu în 2008, în revista "Dilema veche".