Probabila victorie a lui Traian Băsescu pentru un nou mandat de preşedinte al României redeschide toate jocurile politice, susţin analiştii politici contactaţi de REALITATEA.NET. Şeful statului şi-a exprimat de altfel, în campania electorală, preferinţa pentru o guvernare de dreapta, formată din PD-L şi PNL şi nu a respins în ultima vreme varianta Klaus Johannis. Totuşi, Johannis a anunţat luni categoric că nu va accepta să fie premierul lui Băsescu.
\"Din momentul în care se vor valida rezultatele alegerilor, va începe un proces de repoziţionare a puterii. Vom avea parte fie de strategii colaborare, fie de strategii de conflict. Cred că ţine de înţelepciunea tuturor liderilor politici importanţi: Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Mircea Geoană. Mi-e foarte greu să spun dacă actuala coaliţie dintre PSD-PNL şi UDMR va rezista. Ea a apărut dintr-o nevoie electorală, nu a fost construită din timp, iar omul-pivot al ei - Klaus Johannis - este şi el rezervat. Pentru PD-L, probabila încercare de a construi o coaliţie pe calea regală cu 2 sau 3 partide s-ar putea să fie o opţiune importantă\", afirmă sociologul Vasile Dâncu.
Liderii PNL resping în termeni categorici această variantă. Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban s-a pronunţat luni seară pentru continuarea alianţei cu PSD, denunţând orice legătură cu PD-L şi Traian Băsescu.
Pe de altă parte, în acest moment pe masa Parlamentului se află lista guvernului propus de Negoiţă, care nu a fost nici măcar programat la audieri. \"PD-L are în acest moment toate opţiunile, dacă are preşedintele\", a declarat chiar în această seară, pedelista Elena Udrea. \"Un preşedinte Băsescu care dacă a câştigat alegerile cu 70.000 de voturi are un mandat limitat, dar el va fi determinat de caracterul preşedintelui Băsescu\", spune politologul Cristian Pîrvulescu. \"PD-L este instrumentul pentru realizarea obiectivelor sale. Aş prefera să asistăm la atitudine conciliantă, dar asta nu seamănă deloc cu ceea ce a fost Traian Băsescu până acum. În plus, avem guvernul Negoiţă în Parlament, el trebuie să treacă prin el\", spune Pîrvulescu. Picarea guvernului Negoiţă l-ar putea pune pe Traian Băsescu în postura de a dizolva Parlamentul. Iar de aici următorul pas sunt anticipatele.
O altă variantă luată în calcul de liderii PD-L şi enunţată de mai mulţi dintre aceştia, mai mult în surdină, este aceea ca democrat-liberalii să atragă de partea lor UDMR, minorităţile naţionale, grupul independenţilor şi să \"rupă\" cât mai mulţi parlamentari din rândurile liberalilor şi social-democraţilor. \"O să fie un mercato politic în perioada următoare\", crede sociologul Vasile Dâncu.