Comasarea institutelor de cercetare a pus pe jar sindicalismul pe ramură. Supărarea acestuia ni se pare un fel de călcat pe coadă, atât de dureros, încât a trezit dintr-o lungă hibernare nişte ursuleţi care nu au mai citit şi cercetat nimic în ultimii 20 de ani. Mai exact, de când megainstitutele de cercetare, întreţinute pe bani de la stat, au început să se clatine odată cu prăbuşirea comunismului. Ceea ce i-a revoltat pe cercetătorii de azi, în principal, este legat de faptul că vor pierde sedii, multe dintre ele fiind nişte hambare şi depozite, demult părăsite, dar întreţinute pe bani grei, la modul inutil. Degeaba oftează sindicalistul Radu Minea că băieţii şi fetele din ale cercetării îşi pierd din siguranţa veniturilor lunare, indiferent dacă muncesc ceva sau nu pe parcursul unei luni, ştiindu-se foarte bine că o lucrare ştiinţifică nu se face cât ai bate din palme. De mai bine de zece ani li s-a oferit acestora posibilitatea să-şi îmbrace halatele de lucru pentru laboratoarele de pe lângă universităţi.