Mai sunt patru metri până când saramura se va deversa peste marginile craterului. În bazinul de retenţie nivelul saramurii a ajuns la o cotă de 267, cotă de la care autorităţile trebuie să facă preevacuarea bunurilor familiilor care îşi au casele în chiuveta lacului.
De la primele ore ale dimineţii, familiile au fost înştiinţate că trebuie să se pregătească de evacuare, chiar dacă nu au primit despăgubirile până acum.
Din cele 19 familii situate în zona de risc, doar trei au acceptat strămutarea, iar acestora statul le va construi alte case.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a instituit cod roşu luna trecută, la Ocnele Mari, după ce tavanul cavernei din Câmpul I de sonde s-a prăbuşit, la circa 70 de metri adâncime.