Preşedintele Agrostar a precizat că sectorul agricol este un adevărat butoi cu pulbere în această perioadă.
"Profităm de această invitaţie să transmitem domnului Mircea Geoană, preşedintele PSD-ului şi preşedintelui Senatului, că trebuiesc imediat luate nişte măsuri, altfel e posibil ca pe fondul acestei crize, agricultorii din România să iasă în stradă într-un timp cât mai scurt", a declarat Ştefan Niculae.