Luni, 3 august, începând cu ora 20:00, bucureştenii au putut urmări, la
Green Hours, piesa "G.O.D", o producţie a Teatrului LUNI. Spectacolul,
în regia lui Marcel Ţop, aduce în discuţie problemele unui sistem
marcat de ipocrizie, false nevoi şi vedetism, care cultivă întreţinerea
iluziei libertăţii prin strategii care ţin de marketing şi publicitate.
Din distribuţie fac parte actorii Toma Dănilă şi Marius Bodochi. Preţul
unui bilet este de 15 lei.
Marţi, 4 august, la cinematograful
The Light Cinema, din Capitală, a avut loc proiecţia în variantă 3D a
filmului "Călătorie spre centrul Pământului" inspirat din romanul
omonim, al lui Jules Verne. Pelicula este regizată de Eric Brevig şi îi
are în rolurile pricipale pe actorii Brendan Fraser, Anita Briem şi
Josh Hutcherson. Acţiunea filmului se concentrează în jurul
călătoriei organizate la iniţiativa lui Trevor (Brendan Fraser), după
ce acesta descoperă, într-un exemplar al romanului lui Jules Verne "Călătorie spre centrul Pământului", câteva note lăsate de fratele său,
dispărut într-o expediţie.
Trevor urmează instrucţiunile şi pleacă în
Islanda, alături de Sean, nepotul său, şi Hannah, o cercetătoare. Cei
trei ajung într-un tunel care-i duce spre centrul Pământului, unde
întâlnesc animale dispărute de mult, printre care şi un Tiranozaur.
Miercuri, 5 august, pe terasa La Motoare, s-a jucat spectacolul "Adio,
Carmen!", o adaptare a Teatrului de Comedie după piesa "Dacă ăla e cu
aia, ai'a lui cu cine-o fi?" de Cornel Mimi Brănescu, în regia lui
Titus Scurt. Distribuţia îi include pe Adelaida Zamfira, Andreea
Gramoşteanu, Mirela Zeţa şi Doru Bem (rol împărţit cu Florin
Lăzărescu). Spectacolul prezintă, într-un registru comic, povestea a
trei femei în viaţa cărora există un singur bărbat. Spectacolul s-a
jucat începând cu ora 21:00, iar preţul unui bilet a fost de 20 de lei.
Joi, 6 august, bucureştenii au fost invitaţi, începând cu ora 19:00, la o
seară de muzică celtică şi irlandeză, la Biblioteca Naţională a
României. Concertul face parte din proiectul "Estivalul de
Chitară", organizat de Asociaţia Culturală Kitarodia în parteneriat cu
Biblioteca Naţională a României, şi sprijinul Administraţiei Fondului
Cultural Naţional. Proiectul se află la prima ediţie. Accesul la
spectacol a fost gratuit.
Vineri, 7 august, a avut loc premiera filmului "The Taking of Pelham
1 2 3" în cinematografele bucureştene. Pelicula este regizată de Tony
Scott şi îi are în rolurile principale pe Denzel Washington şi John
Travolta.
Povestea care a stat la baza filmului este cât se poată de comună pentru filmele americane de acţiune. Walter Garber (Denzel Washington), angajat la metroul din New York, asistă la un atac terorist asupra unui tren. Ryder (John Travolta) şi grupul său pun stăpânire pe un tren de metrou şi, cu un plan bine pus la punct, ameninţă să omoare toţi pasagerii, dacă în interval de o oră nu primesc cinci milioane de dolari. Tensiunea sporeşte pe măsură ce autorităţile se dovedesc incapabile să reacţioneze. În final, mafiotul Ryder ajunge să negociaze direct cu Walter, angajatul de la metrou, preţul ostaticilor. Acesta este primul proiect în care s-a implicat John Travolta după moartea fiului său şi, tot pentru prima dată, joacă alături de Denzel Washington.
Filmul, care a fost deja
lansat în Europa, este un remake după ecranizarea din 1974 a cărţii
scrise de John Godey, care îl avea în rolul principal pe Walter Matthau.
Sâmbătă, 8 august, iubitorii de muzică rock i-au putut vedea în concert
pe membrii trupei Luna Amară, formaţie originară din Cluj-Napoca şi
fondată în 1999 sub numele de Tanagra Noise de către Nick Fagadar
(voce, chitară), Gheorghe Farcaş (chitară bass). La scurt timp, alţi
artişti au completat trupa, elementele nou-introduse fiind remarcabile,
un instrument aparte, mai rar întâlnit în muzica rock, fiind trompeta
(interpretată de Mihnea Blidariu). Printre cele mai cunoscute piese ale
trupei se numără "Roşu aprins", "Chihlimbar" şi "Unghii de drac".
Concertul a avut loc în clubul El Grande Comandante, începând cu ora
22:00, iar preţul unui bilet a fost de 15 lei.
În ultima zi a săptămânii, Attila Weinberger, cunoscut sub numele de
scenă AG Weinberger, promotorul blues-ului american în România, a
concertat, începând cu ora 20:00, în Parcul Sebastian din Bucureşti, în
cadrul proiectului "Cartier de vară" al Centrului de Proiecte Culturale
ArCub.
AG Weinberger a făcut, la mijlocul anilor '80, trecerea de la chitarist rock, la chitarist de blues, promovând de atunci acest gen muzical. În 1986 îşi începe cariera de solist blues, înfiinţând împreună cu renumitul pianist Harry Tavitian, cu Corneliu Stroe (baterie) şi cu Cătălin Rotaru (chitară bas) prima formaţie de blues din România - Transylvanian Blues Community.
În iulie 2006, Weinberger îşi lansează albumul cu numărul patru, "Nashville Calling", o premieră pentru piaţa muzicală din România, acesta fiind primul album de blues al unui artist român înregistrat şi produs în totalitate în Statele Unite ale Americii.