Directorul Aeroportului din Arad, Dan Bălăcel, a declarat că din cauza incidentului de la Timişoara, o parte dintre avioane ar putea ateriza la Arad.
"Noi suntem pregătiţi să preluăm cursele care nu pot ateriza la Timişoara. A fost o cursă Wizz Air care trebuia să aterizeze în jurul orei 11.00, a fost redirecţionată spre aeroportul din Budapesta. Mai este programat un avion pentru aterizare la ora 16.30, dar dacă se vor rezolva problemele la aeroportul din Timişoara, aeronava va ateriza acolo“, a declarat Dan Bălăcel.
Conducerea Aeroportului din Arad a luat măsuri pentru eventuala aterizare a avionului Carpatair, care avea la bord 47 de pasageri şi patru membri ai echipajului şi care avea probleme la aterizare. Astfel, la aeroport au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei, dar şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă.
Un avion cu defecţiuni tehnice la trenul de aterizare a ajuns la sol, în siguranţă, la Timişoara, după ce a survolat peste o oră şi jumătate aeroportul, toţi pasagerii şi membrii echipajului fiind teferi.
Avionul, tipul SAAB 2000, aparţinând Carpatair, a survolat aeroportul pentru a consuma combustibilul aflat în rezervoare şi a evita în acest fel izbucnirea unui incendiu puternic în momentul aterizării forţate. Aparatul a aterizat în afara pistei, pe iarbă, într-o zonă în care echipele ISU împrăştiaseră spumă ignifugă.
Toţi cei 47 de pasageri şi patru membri ai echipajului sunt în siguranţă. O parte dintre pasageri urmează să se îmbarce spre alte destinaţii europene.