"AEP a primit 95 de cereri din partea organelor de urmărire penală
pentru verificarea unor persoane care, se presupunea, şi-ar fi
exercitat dreptul de vot fără să aibă acest drept sau au votat de mai
multe ori la alegerile din 7 iunie 2009. Întrucât o parte din
sesizările primite făceau trimiteri clare la secţii de votare şi
persoane, AEP a putut face verificări şi confruntări ale datelor din
listele electorale suplimentare şi listele electorale permanente", se
precizează în comunicatul Autorităţii.
De asemenea, AEP a anunţat că au fost verificate 220 de secţii de votare
din judeţele: Alba, Argeş, Bacău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi,
Giurgiu, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman,
Vrancea şi din Bucureşti.
"În urma verificărilor, au fost identificate 40 de cazuri posibile de
vot multiplu (acelaşi Cod Numeric Personal apărea de două sau mai multe
ori în listele electorale). AEP a înaintat organelor de poliţie care au
făcut sesizările, precum şi Inspectoratului General al Poliţiei Române
constatările pentru începerea cercetărilor în aceste cazuri", mai
susţine comunicatul AEP.