"Mi-am pierdut plăcerea de a juca. Nu vreau să mă întorc în Italia, vreau să trăiesc în linişte aici, în Brazilia", s-a destăinut "Împăratul" jurnaliştilor din ţara sa natală.
"Nu ştiu cât voi rămâne aici, o lună, două sau trei, fără să joc fotbal. O să-mi regândesc cariera", a mai spus brazilianul, care e conştient că atitudinea sa îl va costa, cel puţin financiar.
Gilmar Rinaldi, impresarul lui Adriano, va discuta cu Inter săptămâna viitoare, club cu care brazilianul mai este sub contract până în 2010.
"Nu am nimic cu Inter, pur şi simplu nu-mi place să trăiesc în Italia", a adăugat fotbalistul, care evoluează în Peninsulă din 2001, când s-a transferat la gruparea ner-azzurro de la echipa sa preferată, Flamengo.
De altfel, chestionat de jurnalişti pe tema viitoarei sale echipe, Adriano a afirmat că i-ar place să se întoarcă la echipa sa de suflet. "Dacă voi rămâne în Brazilia, voi juca doar la Flamengo. Altfel, bunica mea m-ar ucide", a glumit atacantul.
Adriano a rămas în Brazila şi a refuzat să se întoarcă la Milano, după partida pe care naţionala "cariocas" a susţinut-o în preliminariile CM 2010, cu Peru.