Aseara, am participat la omagierea lui Grigore Vieru, printr-un minunat spectacol de poezie si muzica – in memoriam -la Sala Palatului. Trecerea lui Vieru in nefiinta l-a transformat din simbol in legenda.
Atmosfera a fost emotionanta. Multi prieteni, multi basarabeni, veniti cu intrebarile lor la care nu-si gasesc raspuns, s-au strans la Sala Palatului pentru a-si redobandi speranta . Artisti de la Chisinau sau din Bucuresti ni l-au reamintit pe Vieru in versurile sale melancolice sau in indemnurile sale taioase.
De-a lungul anilor, l-am intalnit pe Grigore Vieru in nenumarate randuri. Ultima data, in toamna anului trecut, la Mizil, cand a participat si la lansarea uneia din cartile mele. Mi-a oferit atunci si ultima sa colectie de poezii. L-am ascultat impreuna, pe Fanus Neagu, din spital, vorbind cu Emil Proscan – primarul Mizilului – si vorbindu-ne. Se stinge o generatie cu har, o generatie care a stiut sa transforme, prin arta si cultura, durerea in speranta.