"Sunt revoltat de declaraţia domnului senator Piergiorgio Stiffoni, care a afirmat că românii sunt specializaţi în violuri
Liderul PSD continuă scrisoarea şi vorbeşte despre istoricul relaţiilor româno-italiene.
"Am avut şi am multe contacte şi relaţii de prietenie cu numeroşi oameni politici italieni şi am încurajat în permanenţă dezvoltarea investiţiilor italiene în România şi dezvoltarea comerţului bilateral. Din păcate, în contextul crizei economice mondiale şi a lipsei unei cooperări mai strânse între instituţiile poliţieneşti din ţările noastre, în Italia au avut loc câteva incidente grave, care au impresionat şi au generat, în mod firesc, reacţii la nivelul opiniei publice italiene. Sigur că, şi în România, cetăţeni italieni au încălcat legea - uneori în condiţii şocante", afirmă Năstase.
În încheiere, Năstase crede că senatorul italian a comis o mare greşeală prin declaraţiile făcute şi se arată dezamăgit.
"Cred însă că a generaliza, aşa cum face Piergiorgio Stiffoni, reprezintă o mare greşeală. Nu cred că trebuie să dăm muniţie unor atitudini radicale ce doresc transformarea excepţiilor în regulă. Atât eu personal cât şi mulţi dintre colegii mei din Parlamentul României am receptat aceste declaraţii ofensatoare cu revoltă şi dezamăgire", declară Adrian Năstase.