În aceste zile, după cum cred că cititorii acestui blog ştiu, în România se află o echipă de experţi a FMI, a cărei misiune este aceea de a verifica îndeplinirea angajamentelor asumate în acordul semnat la finalul primăverii. În mod evident, este vorba de o verificare de parcurs. Nu pot să nu remarc însă o anumită largheţe în atenţia care se acordă acestui moment, deşi este poate mai important decât cutremul care a avut loc recent în Marea Neagră. Este un moment important nu doar pentru că ar confirma capacitatea noastră de a respecta anumite lucruri, ci mai ales pentru semnalele care au fost transmise. Guvernul a beneficiat de indulgenţă din partea Fondului, fapt care nu ar trebui însă folosit în alt sens decât a intenţionat FMI.